România nu mai este condusă. Este zguduită. Nu mai este guvernată. Este negociată la nervi, pe colțul mesei politice, unde responsabilitatea devine monedă de schimb, iar memoria – o victimă colaterală.
Luni seară, PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan — iar acest gest, prezentat solemn drept „Momentul Adevărului”, nu este altceva decât cel mai laș act de dezertare din această guvernare zbuciumată.
Să numim lucrurile pe numele lor: PSD a stat zece luni la masă, a mâncat, a băut, a semnat hotărâri de guvern și a parafat ordonanțe. A avut miniștri, secretari de stat, prefecți, directori, consilieri și tot cortegiul de sinecuri cu care acest partid își răsplătește, de trei decenii, fidela clientelă de partid.
Fiecare ședință de guvern — prezenți. Fiecare măsură — votată. Fiecare act normativ — semnat.
Și acum, când vine nota de plată — nu pentru ei, ci pentru România —, se ridică virtuoși de la masă, se șterg la gură și declară că mâncarea a fost proastă.Bravo, domnilor! Ce curaj civic. Ce coloană vertebrală.
Sorin Grindeanu a proclamat cu emfază că preferă opoziția cu voce unei guvernări cu capul plecat. Frumos aforism. Numai că tocmai voi, cei care acum vă îndreptați mânioși spre opoziție, ați condus această guvernare umăr la umăr cu Bolojan. Capul plecat era al vostru — dar buzunarele, pline. Distinsa doamnă Olguța Vasilescu, care altădată coregrafia dansul pensiilor pe scenele televiziunilor prietenești, a găsit acum timp să vorbească despre deratizarea adversarilor politici. Ce limbaj ales. Ce noblețe. Ce oglindă fidelă a partidului care o reprezintă.Aproape 97% dintre membrii consultați au votat pentru abandonarea premierului. Minunată coeziune! Aceeași coeziune cu care, cu zece luni în urmă, intrau triumfători la guvernare. Aceeași coeziune cu care tăceau atunci când taxele creșteau, când bugetul se strângea, când românii simțeau pe propria piele austeritatea. Atunci nu era nicio voce critică în partidul numărul unu din România. Atunci toți miniștrii PSD zâmbeau la camere și semnau. Astăzi, același partid se înghesuie să declare că a trăit un calvar.
Aceeași formațiune care a contribuit la politicile contestate invocă acum, cu aer grav, eșecul guvernării. Este ca și cum un arhitect își demolează propria casă și dă vina pe fundație. Realitatea este mai simplă și mai cinică: PSD nu pleacă din convingere, ci din calcul. Sondajele apasă. Electoratul se erodează. Iar partidul a ales soluția clasică: fuga de răspundere.
Presa internațională — Reuters, Politico, Bloomberg — a transmis imediat că această decizie destabilizează România, punând în pericol fondurile europene și ratingul de credit al țării. Investitorii au aflat vestea înainte să răsară soarele. Bursa de la București a deschis în scădere, tranzacțiile reflectând panica provocată de criza politică. România plătește din nou, cu bani reali, pentru jocurile de putere ale unui partid care nu a învățat, în 35 de ani de democrație, că statul nu este proprietatea sa privată.
Bolojan a diagnosticat corect situația: PSD și-ar fi dorit un premier-marionetă. Cineva care să dea loviturile grele, să suporte vâlva, ura și contestațiile — în timp ce ei stau liniștiți la umbra ministerelor, ocupându-se de ce știu mai bine: rețele, resurse, influență. Acum că reformele au deranjat, acum că tăierile au durut, acum că popularitatea a scăzut — PSD fuge. Fuge cu demnitate, spune Grindeanu. Fuge cu voce. Fuge, în fond, ca un soldat care dezertează de pe front cântând imnul național.
Soluția este una singură, clară și dureroasă: alegerile anticipate. România nu poate fi ținută ostatică jocurilor de culise ale unui partid care trece de la guvernare la opoziție și înapoi ca un pendul al instabilității cronice. Românii au dreptul să decidă ei cine îi conduce — nu câteva mii de membri de partid reuniți într-o sală de parlament la un referendum intern cu o singură întrebare croită dinainte. Și dacă din această criză provocată artificial va câștiga extrema — vina va fi exclusiv a celor care au aprins fitilul.Semănați vânt, veți culege furtună. Iar furtuna, de data aceasta, s-ar putea să vă spulbere și pe voi, și cortul, și covrigii din bufetul de partid.
România merită mai mult decât atât. Mult mai mult. Ceea ce vedem nu mai este politică. Este o combinație de farsă și tragedie.
Iar cetățeanul?
A rămas, ca de obicei, în sală.
Plătind biletul.
