Cinstitul cap al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, a sosit miercuri în România, direct de la Muntele Athos, pentru a fi depus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Este prima dată în istorie când această sfântă relicvă părăsește Athosul pentru a ajunge pe pământ românesc.
Delegația athonită este condusă de arhimandritul Alexios, starețul Mănăstirii Xenofont — lăcaș aflat sub ocrotirea Sfântului Gheorghe — considerat astăzi cel mai longeviv egumen din Sfântul Munte, conducând această mănăstire neîntrerupt din anul 1976. Racla cu sfintele moaște a ajuns la Otopeni în jurul orei 11:00 și a fost primită la Mănăstirea Pantocrator în prezența Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului.
Sfintele moaște vor rămâne la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman până pe 28 aprilie, perioadă în care credincioșii vor putea veni să se închine. Programul religios include priveghere în noaptea de miercuri spre joi, oficiată de PS Nectarie, Episcopul Irlandei și Islandei, urmată joi dimineață de acatistul Sfântului Gheorghe și Sfânta Liturghie de la ora 09:00. Evenimentul coincide cu hramul mănăstirii, în preajma Duminicii Mironosițelor, când lăcașul o prăznuiește pe Sfânta Maria Magdalena.
Aducerea moaștelor se înscrie într-o tradiție de 11 ani a Mănăstirii Pantocrator, care organizează anual un pelerinaj de amploare de Duminica Mironosițelor, atrăgând mii de credincioși din toată țara. Anul trecut, mănăstirea adusese în România moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena.Mănăstirea Pantocrator, ridicată pe ruinele unui fost spital din Primul Război Mondial, a fost construită prin inițiativa arhimandriților Sebastian Serdaru și Serafim Baciu.
Cine a fost Sfântul Gheorghe ? Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a trăit la sfârșitul secolului al III-lea, în timpul uneia dintre cele mai sângeroase persecuții împotriva creștinilor din istoria Imperiului Roman. Născut în Capadocia, în Asia Mică, dintr-o familie profund creștină — tatăl său însuși murise ca martir pentru credința în Hristos —, Gheorghe a crescut într-un climat al sacrificiului și al demnității spirituale. După moartea tatălui, s-a mutat împreună cu mama sa în Cezareea Palestinei, unde aceasta deținea averi însemnate.
Tânăr dotat cu calități excepționale, Gheorghe s-a înrolat în armata romană și a urcat rapid în ierarhia militară, ajungând la rangul de comandant și bucurându-se de prețuirea împăratului Dioclețian. Era, prin toate standardele vremii, un om împlinit: nobil, viteaz, bogat și respectat.
Totul s-a schimbat în anul 303, când Dioclețian a emis primul dintre cele patru edicte de persecuție a creștinilor, declanșând un val de arestări, torturi și execuții în tot imperiul. Martor direct la nedreptățile comise împotriva co-religionarilor săi și aflat chiar în anturajul împăratului, Gheorghe a luat o decizie care i-a pecetluit destinul: a ales să mărturisească public credința creștină, în fața lui Dioclețian și a întregii curți imperiale.
Înainte de a face acest pas, și-a împărțit averea săracilor, și-a eliberat robii și s-a pregătit sufletește pentru ceea ce știa că urmează. Înfățișându-se în mijlocul adunării imperiale, a vorbit deschis împotriva persecuției, cerând dreptate pentru creștini și mărturisind că Hristos este singurul Dumnezeu adevărat. Curajul său a uluit asistența, inclusiv pe împăratul însuși.
Au urmat zile de torturi cumplite, pe care Sfântul Gheorghe le-a îndurat fără să își renege credința, relatările agiografice consemnând numeroase vindecări miraculoase ale rănilor sale. Exemplul său a impresionat atât de profund încât mai mulți martori ai supliciului, inclusiv împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, s-au convertit la creștinism, plătind și ei cu viața această alegere.
În ziua de 23 aprilie a anului 303, Sfântul Gheorghe a fost decapitat. Prăznuit în întreaga lume creștină pe 23 aprilie, el a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți ai Ortodoxiei, ocrotitor al oștenilor, al agricultorilor și al celor aflați în primejdie. În iconografie, este reprezentat cel mai adesea ca un tânăr cavaler ucigând un balaur — imagine simbol a biruinței dreptei credințe asupra răului și a morții.
