O femeie de 71 de ani din Drobeta-Turnu Severin a pierdut 114.000 de lei într-o înșelăciune prin metoda „Accidentul”, petrecută în noaptea de 3 spre 4 noiembrie. Doi necunoscuți au convins-o că fiica ei ar fi fost implicată într-un accident rutier la București și că ar avea nevoie urgentă de bani pentru tratament.
Potrivit polițiștilor, victima a fost sunată în intervalul 23.00-00.30. La telefon s-au aflat o femeie și un bărbat, care s-au dat drept fiica ei și medicul care o îngrijea. Povestea a fost suficient de convingătoare încât femeia să le predea suma de 114.000 de lei, iar banii au ajuns fizic la unul dintre autori.
Femeia a sesizat Poliția pe 4 noiembrie. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au deschis un dosar penal pentru înșelăciune și încearcă să-i identifice pe făptași și să recupereze paguba.
Metoda „Accidentul” continuă să facă victime în toată țara, de regulă în rândul vârstnicilor. Apelanții se prezintă drept rude, medici, avocați sau polițiști și pun presiune pe timp, ca victima să nu apuce să verifice povestea. Cazuri similare au fost raportate și în alte județe în ultimele luni, inclusiv la Hunedoara, unde o femeie a pierdut 60.000 de lei în iulie.
Polițiștii recomandă:
să nu dați bani unor persoane necunoscute, indiferent de motivul invocat;
să verificați informațiile sunând direct la membrii familiei;
să anunțați imediat Poliția la 112 dacă sunteți victima unei astfel de tentative.