București, 4 martie 2026
Era nevoie de o umilință națională ca Guvernul României să-și amintească că persoanele cu handicap există. Nu din empatie, nu din politici sociale coerente, ci dintr-un reflex de supraviețuire politică. Rezultatul? O ordonanță de urgență cosmetizată, prezentată triumfal drept „reformă fiscală socială”, când de fapt nu e nimic altceva decât un plasture pus pe o rană pe care chiar ei au deschis-o.
Povestea rușinoasă, de la capăt. La finele anului 2025, persoanele cu handicap urmau să piardă scutirile la impozitele pe locuință și autoturism, în timp ce taxele locale explodau — o lovitură dată cu seninătate de același guvern care azi pozează în salvator. Guvernul a majorat impozitele pe locuințe cu aproximativ 80%, eliminând simultan mai multe excepții de la baza de impozitare. Cu alte cuvinte: au tăiat scutirile, au umflat taxele și abia după valul de indignare publică s-au apucat să „corecteze inechitățile.” Bravo lor.
Și acum, marea revenire pe cal alb. Modificările operate acum de Guvern vin în contextul mai larg al modificărilor radicale prevăzute de Legea 239/2025, care au necesitat ulterior corecturi. Frumos spus, „corecturi.” Oamenii normali le-ar numi altfel: haos legislativ produs de decidenți care nu s-au gândit înainte să semneze. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat cu aplomb că „am făcut aceste modificări pentru a corecta inechități și pentru a aduce mai multă coerență în sistemul fiscal.” Adică tot ei au creat inechitățile și tot ei le corectează acum. Și tot ei cer aplauze.
Ce primesc, concret, persoanele cu handicap? Reducerea cu 50% a impozitului pe clădirea de domiciliu pentru persoanele cu handicap grav și reprezentanții lor legali, reducerea cu 25% pentru handicap accentuat, aceleași cote pentru terenul aferent, precum și reducerea cu 50% sau 25% a impozitului pentru un singur mijloc de transport sub 2.000 cmc. Sună generos? Să nu vă grăbiți. Înainte de haosul fiscal din ianuarie 2026, existau reduceri substanțiale pentru clădiri vechi de zeci de ani. Ceea ce acordă acum guvernul nu este un cadou — este o restituire parțială a ceea ce a furat.
Birocrație garantată. Ca să beneficieze de aceste reduceri, contribuabilii trebuie să depună documente justificative la organul fiscal local, reducerea aplicându-se începând cu luna următoare depunerii actelor. Adică: persoanele cu handicap, deja vulnerabile și adesea cu mobilitate redusă, trebuie să alerge la ghișee, să strângă dosare și să stea la cozi — pentru a recupera ce li s-a luat prin pix de la un birou din București.
Primăriile — eroi fără faptă. Și ca ironia să fie completă, primăriile din toată țara au început să anunțe triumfal pe site-uri și rețele sociale că „vin în sprijinul persoanelor cu handicap” cu aceste reduceri fiscale. Comunicatele curg, fotografiile cu primari empatici se înmulțesc, declarațiile sunt pline de căldură umană. Un singur detaliu lipsește din toată această punere în scenă: primăriile nu au inventat nimic. Nu au inițiat nimic. Nu au dat nimic din proprie voință. Ele aplică mecanic o ordonanță de urgență emisă de un guvern care repară o lege tot de el produsă. Aplauzele pentru primari sunt, în cel mai bun caz, premature. În cel mai sincer caz, sunt ridicole.Persoanele cu handicap nu primesc astăzi ceva nou. Primesc înapoi, parțial și cu dosar la ghișeu, ceea ce aveau deja în 2024 — înainte ca legiuitorul român să descopere că bugetul se poate echilibra și pe spinarea celor mai vulnerabili. Nicio primărie nu a protestat atunci. Nicio primărie nu a refuzat să aplice majorările. Dar acum, când vine ordinul de sus să dai înapoi, toți se grăbesc să taie panglica.Generozitate de urgență, într-adevăr.
Câți vor beneficia, de fapt? Guvernul anunță că peste 70% din totalul persoanelor cu dizabilități din România vor beneficia de aceste reduceri. Restul de 30%? Tăcere. Niciun plan, nicio explicație, nicio responsabilitate.
Concluzie: OUG 9/2026 nu este o politică socială. Este un act de gestionare a imaginii publice. Guvernul a creat problema, a ignorat-o cât a putut, iar când presiunea a devenit insuportabilă, a scos stiloul și a semnat o „reformă” pe care a prezentat-o drept compasiune instituțională. Persoanele cu handicap din România nu au nevoie de un guvern care să le salveze din dezastrele pe care el însuși le produce. Au nevoie de unul care să nu le mai facă rău în primul rând.Dar asta, în România anului 2026, pare că ceri prea mult.
