Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo (PNL), a anunțat că va propune, în prima ședință a Consiliului Local, scoaterea din oraș a tuturor sălilor de jocuri de noroc. Decizia vine la doar o zi după ce Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind reforma în administrație, care oferă primăriilor dreptul de a decide dacă permit sau interzic funcționarea acestor activități pe raza localității.Edilul susține că măsura este una necesară pentru protejarea comunității, în special a tinerilor și a persoanelor vulnerabile în fața dependenței de jocuri de noroc.
„Cât costă o viață pierdută din cauza jocurilor de noroc? Sănătatea orașului e mai importantă decât banii veniți din taxe și impozite”, a declarat Mario De Mezzo.Primarul a respins astfel argumentele potrivit cărora bugetul local ar avea de suferit prin pierderea taxelor și impozitelor plătite de operatorii economici din domeniu. Potrivit acestuia, impactul social al dependenței – destrămarea familiilor, îndatorarea excesivă și problemele psihologice – este mult mai grav decât eventualele pierderi financiare pentru administrația locală.Dacă proiectul va fi adoptat de Consiliul Local, Slatina ar putea deveni primul municipiu din țară care aplică noua prevedere legală pentru a elimina complet jocurile de noroc din oraș.Rămâne de văzut care va fi reacția consilierilor locali, dar și a operatorilor din domeniu, într-un context în care dezbaterea privind impactul social al jocurilor de noroc este tot mai intensă la nivel național.