BREAKING NEWS
Controale ANPC la nivel național: peste 1.300 de operatori economici verificați în doar 5 zile Trecerea Dunării cu bacul între Bechet și Oryahovo, suspendată din cauza secetei Accident grav pe DN21, în Călărași: autocar cu aproximativ 60 de persoane, lovit de un camion DIICOT destructurează o rețea de fraude informatice cu prejudiciu uriaș Craiova, start perfect în Europa: 4-1 cu ML Vitebsk după o prestație matură și eficientă Universitatea Craiova pornește aventura europeană în fața campioanei surpriză a Belarusului ​Criză în sănătate! Sanitas declanșează greva generală Promovabilitate sub 70% în Olt: cum au stat cele două licee din Corabia la Bacalaureatul 2026 Primarul unei comune din Suceava, prins de camere în timp ce abandona doi căței lângă o stație de autobuz Horoscop săptămânal: 6–12 iulie Controale ANPC la nivel național: peste 1.300 de operatori economici verificați în doar 5 zile Trecerea Dunării cu bacul între Bechet și Oryahovo, suspendată din cauza secetei Accident grav pe DN21, în Călărași: autocar cu aproximativ 60 de persoane, lovit de un camion DIICOT destructurează o rețea de fraude informatice cu prejudiciu uriaș Craiova, start perfect în Europa: 4-1 cu ML Vitebsk după o prestație matură și eficientă Universitatea Craiova pornește aventura europeană în fața campioanei surpriză a Belarusului ​Criză în sănătate! Sanitas declanșează greva generală Promovabilitate sub 70% în Olt: cum au stat cele două licee din Corabia la Bacalaureatul 2026 Primarul unei comune din Suceava, prins de camere în timp ce abandona doi căței lângă o stație de autobuz Horoscop săptămânal: 6–12 iulie Controale ANPC la nivel național: peste 1.300 de operatori economici verificați în doar 5 zile Trecerea Dunării cu bacul între Bechet și Oryahovo, suspendată din cauza secetei Accident grav pe DN21, în Călărași: autocar cu aproximativ 60 de persoane, lovit de un camion DIICOT destructurează o rețea de fraude informatice cu prejudiciu uriaș Craiova, start perfect în Europa: 4-1 cu ML Vitebsk după o prestație matură și eficientă Universitatea Craiova pornește aventura europeană în fața campioanei surpriză a Belarusului ​Criză în sănătate! Sanitas declanșează greva generală Promovabilitate sub 70% în Olt: cum au stat cele două licee din Corabia la Bacalaureatul 2026 Primarul unei comune din Suceava, prins de camere în timp ce abandona doi căței lângă o stație de autobuz Horoscop săptămânal: 6–12 iulie
🌡️ METEO
Craiova ☀️ --°C --
💶 CURS
EUR/RON --

Controale ANPC la nivel național: peste 1.300 de operatori economici verificați în doar 5 zile

Controale ANPC la nivel național: peste 1.300 de operatori economici verificați în doar 5 zile

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat, în perioada 6-10 iulie 2026, o amplă campanie de verificări la nivel național, vizând peste 1.300 de operatori economici din domeniul alimentației publice și al agrementului. Acțiunile au avut ca scop principal verificarea siguranței produselor comercializate, dar și a condițiilor de prestare a serviciilor.
Rezultatele controalelor arată o serie de neconformități grave, soldate cu sancțiuni consistente. Comisarii ANPC au aplicat 746 de amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 3,7 milioane de lei, la care se adaugă 564 de avertismente. Valoarea produselor verificate în cadrul acțiunilor a depășit 11 milioane de lei.
Printre măsurile dispuse se numără oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme, în valoare de peste 220.000 de lei, precum și oprirea temporară a unor produse în valoare de peste 108.000 de lei. De asemenea, pentru 20 de operatori economici a fost dispusă oprirea prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor constatate.
Ce au găsit inspectorii
Neregulile identificate de comisari acoperă o gamă largă de probleme, de la condiții improprii de depozitare, până la produse expirate sau alterate. Printre cele mai frecvente situații semnalate se numără:

  • depozitarea băuturilor (ape minerale, răcoritoare, alcoolice) expuse direct la soare și la temperatura mediului ambiant;
  • nerespectarea temperaturilor de păstrare recomandate pentru produsele perisabile – carne, mezeluri, ciorbe, sosuri, pește;
  • carne cu depuneri de mucegai;
  • produse de origine animală (carne, mezeluri, lapte și derivate) cu termenul de valabilitate depășit;
  • pește cu modificări evidente de aspect, textură și miros;
  • ulei alimentar folosit peste limita admisă de degradare termică;
  • ouă comercializate cu coaja spartă și impurități aderente;
  • blocuri alimentare întreținute necorespunzător;
  • produse comercializate fără elemente de identificare;
  • gheață acumulată în ambalajele produselor congelate;
  • legume și fructe depreciate, cu urme de lovire sau strivire;
  • plante ornamentale aflate într-o stare avansată de ofilire;
  • echipamente și ustensile ruginite, cu resturi alimentare sau urme de arsură;
  • echipamente de lucru uzate, incompatibile cu normele de siguranță.
    Probleme și în spațiile de agrement
    Controalele au vizat și zonele de agrement, unde inspectorii au depistat conductoare electrice neizolate, lipsa documentelor aferente echipamentelor utilizate, precum și echipamente cu elemente de siguranță insuficiente. Au fost semnalate și situații în care nu erau afișate, sau erau afișate incomplet, informațiile privind vârsta ori înălțimea minimă și maximă admisă pentru accesul la anumite activități.
    Campania ANPC confirmă, încă o dată, existența unor practici răspândite la nivel național în ceea ce privește nerespectarea normelor de siguranță alimentară și de protecție a consumatorilor, mai ales în plin sezon estival, când fluxul de turiști și clienți în unitățile de alimentație publică și agrement este ridicat.

Precizări:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Publicitate

Loc pentru reclamă
Reclama ta aici
Contact