În peisajul administrației publice românești, unde adesea lipsa fondurilor bugetare devine scuza perfectă pentru stagnare, o comună din județul Olt demonstrează că imposibilul devine realizabil atunci când la cârma localității se află un lider autentic, iar în spatele lui, o comunitate de oameni gospodari și uniți.Comuna Giuvărăști oferă în prezent un veritabil model de bune practici pentru întreaga țară, transformând o nevoie locală într-o victorie a solidarității prin proiectul de suflet al comunității: „Târgul din Poiană”.
O comunitate de oameni destoinici modernizată prin viziune
Giuvărăștiul este recunoscut în județul Olt ca un pol al oamenilor harnici, renumiți pentru spiritul lor gospodăresc și pentru legătura strânsă cu pământul. Sub coordonarea primarului Daniel Pană, comuna a cunoscut o transformare vizibilă în ultimii ani. Printre proiectele de modernizare s-au numărat: Atragerea fondurilor europene și guvernamentale pentru infrastructură și servicii sociale ; Înființarea și dotarea unui Centru Integrat Comunitar, destinat sprijinirii persoanelor vulnerabile din comună; Modernizarea și reabilitarea energetică a Căminului Cultural prin fonduri europene (PNRR), aducând viața culturală la standarde europene; Extinderea rețelelor de utilități, esențiale pentru confortul zilnic al giuvărăștenilor. Deși aceste realizări administrative au consolidat confortul în localitate, primarul Daniel Pană a înțeles că o comunitate de producători agricoli excelenți are nevoie de o platformă proprie prin care munca să le fie pusă în valoare.
„Târgul din Poiană” – Proiectul născut din inima și buzunarul cetățenilor
Actul de identitate al proiectului curent poartă numele oficial de Platformă Comunală pentru promovarea produselor agricole și tradiționale românești. Dincolo de birocrație, oamenii i-au spus simplu și cald: „Târgul din Poiană”. Denumirea vine din trecut deoarece acolo era locul unde avea loc Hora Satului și oamenii îi spuneau ,, Poiana”.
Marea provocare a apărut în momentul în care s-a constatat că bugetul local nu dispunea de resursele financiare necesare pentru ridicarea acestei infrastructuri vitale pentru micii producători. Într-un context în care alte administrații ar fi depus armele, primarul Daniel Pană a apelat la cea mai puternică resursă a comunei: solidaritatea cetățenilor.
„Când legătura dintre primar și cetățeni se bazează pe încredere deplină, comunitatea nu doar că sprijină proiectele, ci devine parte activă din ele.”
Printr-o mobilizare exemplară, giuvărăștenii au înțeles importanța strategică a acestui târg și au început să doneze fonduri din propriile buzunare. Mai mult decât atât, spiritul civic s-a materializat pe șantier. Cu ajutorul voluntarilor locali, care și-au pus la dispoziție timpul, priceperea și brațele de muncă, construcția obiectivului a demarat în forță.

Un model de urmat pentru întreaga Românie
Ceea ce se construiește la Giuvărăști depășește granițele unei simple platforme comerciale pentru legume și produse tradiționale. Acolo se clădește, cărămidă cu cărămidă, un monument al demnității rurale și al acțiunii colective.

Primarul Daniel Pană a dovedit că un adevărat lider nu este cel care doar cheltuiește bani publici, ci acela care reușește să coalizeze energii, să trezească mândria locală și să canalizeze generozitatea oamenilor către un scop comun. La rândul lor, locuitorii din Giuvărăști demonstrează că sintagma „om gospodar” nu se rezumă doar la propria curte, ci se extinde asupra întregii comunități.

„Târgul din Poiană” va rămâne în istoria localității nu doar ca locul unde giuvărăștenii își vor vinde rodul muncii, ci ca dovada vie că, atunci când există viziune, onestitate și unire, o comunitate își poate construi singură viitorul!







