Elevii și toți cei interesați de certificarea competențelor lingvistice în limba engleză vor putea să se pregătească și să se examineze chiar în Corabia. Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” a deschis un Centru Cambridge, care oferă fie pregătire și examinare, fie doar examinare în vederea obținerii certificării.
Proiectul se desfășoară în colaborare cu Asociația Repere și își propune să deschidă noi oportunități pentru elevii școlii. Certificările Cambridge sunt recunoscute internațional și pot fi un avantaj atât în parcursul educațional, cât și în cel profesional.
Lector al centrului va fi doamna profesor Georgescu Elena, cadru didactic de gradul I, cu o experiență de 26 de ani la catedră. De-a lungul carierei, doamna profesoară s-a remarcat prin profesionalism, exigență și dedicare față de elevi, fiind apreciată de generații întregi pentru felul în care îi motivează să învețe și să își depășească limitele. Pasiunea pentru limba engleză și răbdarea cu care îi îndrumă pe tineri o recomandă ca pe un reper pentru comunitatea școlară din Corabia, iar implicarea sa în acest proiect este o garanție a calității pregătirii oferite.
Cei interesați pot afla toate informațiile necesare pe site-urile dedicate: cambridgecentre.ro și repereong.ro, unde sunt disponibile inclusiv teste online de limba engleză, detalii despre Asociația Repere și despre cursurile de engleză cu atestate Cambridge.