Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt organizează vineri, 9 octombrie, începând cu ora 09:00, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul are loc simultan în două locații din județ.
La Slatina, bursa se desfășoară la Casa Tineretului, în zona Vâlcea, pe strada Ecaterina Teodoroiu nr. 1. La Caracal, participanții sunt așteptați la sediul Agenției Locale, pe strada Toma Rusca nr. 3.
Potrivit organizatorilor, au fost contactați 206 de angajatori, iar 29 de agenți economici și-au confirmat prezența. Aceștia oferă, în total, 257 de locuri de muncă vacante, pentru diverse domenii de activitate și diferite niveluri de calificare.
Participarea este gratuită, atât pentru angajatori, cât și pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Deși evenimentul se adresează în special absolvenților, la bursă poate participa orice persoană interesată de un job, indiferent de vârstă sau de calificare.
