Atmosferă festivă, momente artistice și lecții de istorie în aer liber, la Parcul Carol I, unde comunitatea din Corabia a marcat una dintre cele mai importante zile din calendarul național.
Evenimentul „Pagini din istoria Corabiei – cea mai frumoasă poveste”, organizat de Serviciul Cultural din cadrul Primăriei Corabia, a adus împreună instituții culturale, autorități și numeroși participanți implicați într-un program artistic și educativ dedicat memoriei istorice.
Manifestarea a celebrat nu doar Ziua Independenței României, ci și alte momente importante marcate pe 8 și 9 mai: Ziua Europei, Ziua Victoriei și Ziua Regalității, simboluri ale identității naționale, ale apartenenței europene și ale istoriei moderne a statului român.
Pe scena evenimentului au evoluat talente locale și invitați speciali, cu sprijinul Casei de Cultură Corabia, Palatul Copiilor „Adrian Băran”, Club Almarsport și Club Adart.
La reușita programului și-au adus contribuția: Marin Urzicana, Petre Preda, Maria Florea, Adela Bucureșteanu, Gigi Ciucă, Alexandra Ciucă și Geanina David, implicați în organizarea și susținerea momentelor artistice.
Un punct de atracție pentru public l-a reprezentat prezentarea de tehnică și materiale specifice structurilor de ordine publică și siguranță națională, realizată cu sprijinul Inspectoratul de Poliție Județean Olt, Poliția Orașului Corabia, Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră.
Prin acest eveniment, Corabia a demonstrat că respectul pentru istorie, tradiție și valorile naționale rămâne viu în comunitate, iar generațiile tinere continuă să fie implicate în păstrarea memoriei locale și naționale.








