Seceta severă care a lovit Europa în această vară, urmare a valurilor de căldură care au doborât recorduri de temperatură, a scos la iveală pe Dunăre una dintre cele mai spectaculoase construcții ale Imperiului Roman: podul ridicat din ordinul împăratului Constantin cel Mare, care unea acum aproape 1.700 de ani cele două maluri ale fluviului, între Sucidava și Ulpia Oescus.
O echipă a Muzeului Istoric Regional din Plevna a documentat, marți, 4 august, cu ajutorul dronelor, fundațiile vizibile ale podului, aflate lângă satul bulgar Ghighen. Cercetătorii au cartografiat traseul structurilor rămase și au evaluat starea lor de conservare, într-o misiune pe care specialiștii o consideră o ocazie rară de a studia vestigiile în mediul lor natural, de vreme ce, în mod obișnuit, acestea rămân ascunse sub apă.
Fenomenul face parte dintr-un tablou mai larg al secetei care afectează cursuri de apă importante din Europa, precum Dunărea și Rinul, iar debitul redus a scos la suprafață, în aceleași săptămâni, și alte vestigii îngropate de decenii sub aluviuni, inclusiv o motocicletă militară din al Doilea Război Mondial, descoperită la Budapesta, sau epave ale unor nave germane scufundate intenționat în 1944 lângă Prahovo, în Serbia.
Construcția a fost ridicată din ordinul lui Constantin cel Mare și inaugurată la 5 iulie 328, ca parte a strategiei sale de consolidare a graniței nordice a imperiului, pe Dunărea de Jos. Podul avea o lungime totală de aproximativ 2.437 de metri, din care circa 1.137 de metri traversau efectiv albia fluviului, o lățime de peste 5 metri și se ridica la aproape 10 metri deasupra nivelului apei. Structura combina piloni de zidărie cu o suprastructură din lemn și este atribuită arhitectului roman Theophilus Patricius. La vremea sa, a fost considerat cel mai lung pod peste un curs de apă construit în Antichitate.
Existența sa a fost însă scurtă: se estimează că majoritatea construcției a fost distrusă în jurul anului 367, iar aproximativ patru decenii mai târziu, armata împăratului Valens era deja nevoită să folosească un pod de vase pentru a traversa Dunărea în campania sa împotriva goților.
Pe malul nordic al fluviului, unde podul cobora spre uscat, se afla Sucidava, așezare cu o istorie de mii de ani, situată în cartierul Celei al orașului de astăzi Corabia, județul Olt. Numele provine de la triburile geto-dacice ale sucilor, al căror centru se afla aici înainte de cucerirea romană.
Primul castru roman de apărare a fost ridicat pe acest loc în jurul anilor 270, în timpul împăratului Aurelian, după retragerea aureliană din Dacia. Locuirea romană a continuat însă neîntrerupt, iar Constantin cel Mare a rezidit fortăreața la începutul secolului al IV-lea, în paralel cu construcția podului peste Dunăre și cu refacerea drumului roman care lega Sucidava de cetatea Romula.
În secolele IV-VI, așezarea s-a extins într-un oraș romano-bizantin întins pe circa 22 de hectare, cu ziduri de apărare flancate de opt turnuri, băi romane, străzi pavate și o basilică paleocreștină, unde arheologii au descoperit morminte așezate după ritualul creștin. Punctul de atracție rămas până astăzi este fântâna secretă, o galerie săpată în plan înclinat, coborând circa 18 metri pe un coridor lung de 26 de metri, până la o sursă de apă limpede, unică prin construcția sa în lumea romană.
Cetatea a trecut prin distrugeri și refaceri succesive: a suferit în urma invaziei hunilor, între 442 și 447, a fost reconstruită de împăratul bizantin Iustinian, între 527 și 535, pentru ca în jurul anului 600 să fie distrusă definitiv de slavi și avari. Cercetările arheologice sistematice au început în 1936 și s-au desfășurat, cu întreruperi, timp de aproape cinci decenii. Astăzi, situl a fost reabilitat printr-un proiect cu finanțare europeană și este introdus în circuitul turistic.
Ulpia Oescus, orașul de pe malul bulgar
Pe malul sudic, podul se sprijinea pe Ulpia Oescus, unul dintre cele mai importante orașe romane de pe cursul inferior al Dunării, aflat astăzi lângă satul Ghighen, în regiunea Pleven. Așezarea a pornit de la un sat trac de pe malul râului Iskar, peste care s-a suprapus, în secolul I d.Hr., o tabără a legiunilor a IV-a Scythica și a V-a Macedonica.
Statutul de oraș i-a fost acordat în anul 106, după victoria lui Traian în cel de-al doilea război cu dacii, iar orașul a primit rangul de colonie romană, cel mai înalt statut administrativ posibil în imperiu, purtat, în Bulgaria de astăzi, doar de încă două alte așezări. Numele Ulpia vine chiar de la familia lui Traian.
Sub Ulpia Oescus s-a dezvoltat rapid, cu forum, porticuri, terme publice, străzi pavate, sisteme de alimentare cu apă și canalizare, alimentate de un apeduct care aducea apă din izvoare aflate la 20 de kilometri distanță. Orașul a cunoscut apogeul în secolul al IV-lea, chiar în perioada lui Constantin cel Mare, care a vizitat personal Oescus cu ocazia inaugurării podului, eveniment marcat și printr-un mozaic descoperit în 1948, considerat una dintre cele mai valoroase piese de artă romană găsite pe teritoriul Bulgariei.
Ca și Sucidava, orașul a intrat în declin sub loviturile năvălirilor: a fost afectat grav de invaziile hunilor în secolul al V-lea, iar un cutremur puternic din secolul al VI-lea pare să fi pus capăt existenței sale ca oraș roman. Mult mai târziu, în secolul al X-lea, populația bulgară s-a așezat peste ruine, ridicând locuințe din piatra vechilor clădiri romane, până când invazia otomană a alungat și această comunitate. Vestigiile au rămas uitate până în secolul al XVII-lea, când au fost identificate de un inginer militar italian.
Sursa foto : Muzeul Regional de istorie din Plevna / Facebook/ Martin Milev
